AcasăSănătateCAS Constanța a deschis sesiune de contractare pentru – Subprogramul national de...

CAS Constanța a deschis sesiune de contractare pentru – Subprogramul national de servicii conexe acordate persoanelor diagnosticate cu tulburari din spectrul autist

 

În acord cu prevederile H.G nr. 423/2022 _privind aprobarea programelor naţionale de sănătate_ și Ordinul președintelui CNAS nr. 180/2022 pentru

aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sănătate curative, instituția noastră a deschis astăzi, o perioadă de contractare pentru încheierea contractelor de realizare a Programului național de sănătate mintală – Subprogramul national de servicii conexe acordate persoanelor diagnosticate cu tulburari din spectrul autist.

Calendarul de contractare – programe naționale de sănătate curative –sesiunea mai 2026 este următorul:

-Depunerea cererilor însoțite de documente conform opisului: 21.09.2026;

-Perioada de evaluare și verificare a documentelor: 22.09.2026;

-Data afișării furnizorilor respinși: 23.09.2026 ora 14:00;

-Data depunerii contestațiilor: 24.09.2026 până la ora 14:00;

-Data afișării soluționării contestațiilor și a afișării listei finale cu furnizorii admiși la contractare: 25.09.2026 ora 16:00;

-Perioada de întocmire și semnare a contractelor:28.09.2026-30.09.2026;

-Data limită de finalizare a procesului de contractare: 30.09.2026;

În procesul de contractare – sesiunea septembrie 2026 se pot înscrie numai furnizorii care au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în Anexa 16H.2 din Ordinul nr. 180/2022 (Anexa 16H.2 avizată de CAS Constanța). Precizăm că opisurile cuprinzând documentele necesare încheierii contractelor pentru domeniu de asistenţă medicală Programul national de sănătate mintală – Subprogramul national de servicii conexe acordate persoanelor diagnosticate cu tulburari din spectrul autist se regăsesc pe site-ul instituție https://cas.cnas.ro/casct, secțiunea Informatii Furnizori/Contractare.

Documentele necesare încheierii contractelor, se transmit numai în format electronic la adresele de e-mail contractare@casct.ro, pns@casct.ro, documente asumate fiecare în parte prin semnătura electronică extinsă a reprezentantului legal al furnizorului. Reprezentantul legal al furnizorului răspunde de realitatea și exactitatea documentelor necesare încheierii contractelor. Contractele se încheie pentru perioada 01.10.2026 – 31.12.2026.

În cadrul acestui subprogram, copiii și adulții diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist pot beneficia de servicii de psihoterapie și/sau consiliere psihologică clinică și/sau consiliere/intervenţie de psihopedagogie specială-logopedie, respectiv intervenții psihologice validate științific în tulburări din spectrul autist, inclusiv elaborarea unui plan de intervenție personalizat pentru fiecare bolnav.

În cadrul subprogramului, durata ședinței de psihoterapie/de consiliere psihologică sau intervenție de psihopedagogie specială – logopedie este de 50 minute, iar numărul maxim de ședințe de care poate beneficia un pacient este de 40/42/44/lună, în funcție de numărul de zile lucrătoare din luna respectivă. Pentru fiecare ședință casa de asigurări de sănătate  decontează 135 lei.

În acest moment au contract pentru derularea acestui subprogram, 6 furnizori, la care beneficiază de ședințe 241 de copii și 29 de aduți.

 

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments