Vitamina D, care se mai numește „colecalciferol” sau „vitamină antirahitică”, este o substanță liposolubilă (se dizolvă în grăsimi, dar este insolubilă în apă). Vitamina D reprezintă termenul general folosit, însă aceasta este formată din vitamina D2, care este realizată de plante și vitamina D3, care este produsă în organism în urma expunerii la soare. Ambele se găsesc și în alimente.
Necesarul de vitamina D este mai crescut la copii, în adolescență, la femeile însărcinate sau la vârstnici.
Vitamina D3 ajută la dezvoltarea și menținerea oaselor și a dinților sănătoși și are un rol important în absorbția calciului și depunerea sa în oase.
Studiile arată că vitamina D scade riscul de apariție a sclerozei multiple sau a bolilor cardiovasculare (hipertensiune, infarct miocardic etc.). În același timp, un nivel redus de vitamina D în organism contribuie la dezvoltarea sindromului acut respirator și a infecțiilor în organism.
Vitamina D joacă un rol important și în reglarea stării de spirit și scade riscul de depresie. Concret, un studiu realizat pe aproximativ 7.000 de persoane a indicat faptul că la subiecții care prezentau emoții negative și cărora li s-au administrat suplimente cu vitamina D3 s-a observat o îmbunătățire a simptomelor.
Beneficiile vitaminei D asupra organismului sunt multiple:
- întărește sistemul imunitar și protejează organismul împotriva infecțiilor;
- menține oasele puternice;
- îmbunătățește sănătatea creierului;
- scade riscul de a dezvolta boli autoimune;
- reduce riscul de a dezvolta diabet zaharat.
Simptome ale carenței de vitamina D3
Lipsa vitaminei D din organism se manifestă prin următoarele simptome:
- stări de oboseală și dureri generale;
- dureri și slăbiciune musculară;
- dureri ale oaselor;
- fracturi, în special ale piciorului, pelvisului sau șoldului.
De ce apare carența de vitamina D3?
Există mai mulți factori care pot afecta capacitatea organismului de a obține o cantitate adecvată de vitamina D. Printre aceștia se numără:
- traiul într-o zonă foarte poluată;
- folosirea constantă a unei creme cu factor de protecție solară;
- petrecerea majorității timpului în locuri închise, fără lumină naturală;
- traiul în zone cu clădiri înalte, care obturează razele soarelui;
- persoanele care au o piele mai închisă la culoare sunt mai predispuse să absoarbă vitamina D în cantități minime;
- persoanele care suferă de malnutriție sau care au probleme de malabsorbție pot avea carență de vitamina D.
Analize pentru diagnosticarea carenței de vitamina D3
Analiza 25-OH vitamina D reprezintă cea mai sigură metodă de diagnosticare a carenței de vitamina D din organism. Este un test de sânge simplu, nedureros și non-invaziv, accesibil și rapid, pe baza căruia medicul poate obține o imagine clară a sănătății osoase și a metabolismului calciului în organism.
Măsurarea nivelului de vitamina D oferă oportunități pentru intervenții preventive și terapeutice.
Valorile de referință pentru 25-OH vitamina D sunt cuprinse între 30 – 100 ng/mL. Intoxicația cu vitamina D se observă, de obicei, la valori serice mai mari de 150 ng/mL.
Deși nu există un consens asupra valorilor optime de 25-OH vitamina D, carența se definește printr-un nivel seric mai mic de 20 ng/mL (50 nmol/L), iar valorile sub 10 ng/mL indică un deficit sever.
Deficitul de vitamina D este una dintre cauzele hiperparatiroidismului secundar și ale altor boli care duc la afectarea metabolismului osos (cum ar fi rahitismul, osteoporoza, osteomalacia).
Surse de vitamina D3
În general, vitamina D se găsește în alimente de origine animală și în lactate. De asemenea, există și produse îmbogățite artificial cu vitamina D.
Alimente care conțin vitamina D3
Cele mai bogate alimente în vitamina D sunt următoarele:
- somon, hering, ton, macrou, cod, fructe de mare, creveți;
- ficat de vită;
- carne de miel, porc, piept de pui, carne de vită;
- gălbenuș de ou;
- grăsimi vegetale, unt.
Cercetătorii indică faptul că necesarul de vitamina D se poate obține prin expunerea mâinilor, feței, brațelor sau picioarelor la soare, între 10-30 de minute, în intervalul orar 10:00 – 15:00, cel puțin de două ori pe săptămână. Însă, cantitatea de vitamina D sintetizată în piele prin expunerea la soare trebuie completată prin alimentație.
Suplimente alimentare cu vitamina D3
În anumite condiții, când aportul alimentar este insuficient, este necesară administrarea de suplimente ce au în componență vitamina D3. Majoritatea acestora pot fi luate și fără prescripție medicală, însă este recomandat să consultați medicul, pentru a putea stabili doza necesară. Organismul are nevoie de o doză zilnică de vitamina D3 diferită, în funcție de vârstă și de sex.
Cum se administrează corect vitamina D3?
Nu există recomandări general valabile și stricte privind momentul potrivit al zilei pentru administrarea vitaminei D3. Studiile nu au demonstrat o diferență semnificativă în eficacitate în funcție de ora exactă a zilei.
Unele cercetări au arătat că suplimentele cu vitamina D luate seara pot influența calitatea somnului prin afectarea producției de melatonină. Altele au indicat însă că vitamina D3 ar putea contribui la îmbunătățirea calității somnului. Reacțiile pot varia de la individ la individ.
Mai importantă decât la ce oră se administrează vitamina D3 sau când se ia vitamina D3, dimineața sau seara, este consecvența. Vitamina D3 se administrează de obicei pe cale orală (picături, capsule, tablete). Urmați instrucțiunile de dozaj de pe ambalajul produsului sau indicațiile medicului dumneavoastră. Este recomandat să o luați în timpul mesei pentru o mai bună absorbție, deoarece este o vitamină liposolubilă.
Administrarea zilnică sau săptămânală trebuie stabilită de medic, în funcție de vârstă, expunere la soare, dietă și nivelul de vitamina D din sânge. Durata administrării vitaminei D3 depinde de nevoile individuale și de nivelurile determinate prin analize de sânge. Este esențial să consultați întotdeauna un specialist pentru a stabili durata optimă de administrare și a monitoriza periodic nivelurile din organism.


