La Constanța, elevii din mai multe licee și-au prezentat ideile de afaceri în cadrul Maratonului pentru Educație Antreprenorială, o competiție dedicată tinerilor interesați de business. Opt echipe au intrat în cursă, fiecare cu propriul proiect, într-un exercițiu care a pus accent pe inițiativă și creativitate.
Alături le-au fost colegi dar și reprezentanți ai administrației publice care i-au susținut și le-au împărtășit din experiența lor antreprenorială.
Și în acest an, Liceul Teoretic ,,Carmen Sylva” a fost reprezentat cu brio în etapa județeana de echipa ,,Shatter”, coordonată de prof. Adriana Ilicenco.
Cei patru baieti, elevi in clasa a X, respectiv a XI-a – IONESCU RARES-STEFAN (liderul echipei), ALIM EDWIN, ANDREESCU DAVID-GEORGE si NEAGU ALEXANDRU MARIUS – au obtinut premiul I, calificandu-se la etapa nationala care se va desfasura la Bucuresti, in luna mai, unde vor concura in idei de afaceri cat mai creative, echipe din 30 de judete, cei mai buni dintre cei buni, pentru un premiu de peste 10.000€.
Despre proiect:
,,Maratonul pentru Educație Antreprenorială” este primul program care a deschis în România un nou model de educație pentru liceeni. Inițiat în 2023 de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a devenit în doar patru ani cel mai amplu program de educatie antreprenorială. Programul a ajuns la cea de-a patra ediție, este implementat în 30 de județe și este realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Națională a Antreprenorilor, având Banca Națională a României (BNR) ca partener strategic.
Programul a generat unul dintre cele mai ample demersuri educaționale dedicate dezvoltării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor din România:
- 750 de liceeni participanți
- 12 județe în prima ediție, 20 județe în a doua ediție, 26 de județe în a treia ediție, 30 județe în a patra ediție
- 110 finale județene și naționale organizate
- peste 5.000 de elevi de liceu implicați în scrierea de proiecte
- peste 850 de planuri de afaceri dezvoltate
- peste 800 de profesori coordonatori implicați
- peste 650 de licee participante
- peste 2.000 de antreprenori voluntari
Aceste rezultate confirmă faptul că Maratonul pentru Educație Antreprenorială este un program educational și un ecosistem național de formare economică, construit prin colaborarea dintre voluntari: antreprenori, profesori și elevi.
Prin interacțiunea directă cu antreprenori și prin exercițiul dezvoltării unui plan de afaceri, liceenii descoperă modul în care funcționează economia reală și dezvoltă competențe esențiale pentru piața muncii: inițiativă, adaptabilitate, gândire critică și capacitatea de a crea valoare.
În economiile avansate, educația antreprenorială este astăzi considerată o competență fundamentală – la fel de importantă ca scrisul și cititul, deoarece pregătește tinerii pentru o piață a muncii aflată într-o transformare continuă.


