Astăzi, 24 februarie 2026, se sărbătorește Dragobetele, sărbătoarea românească dedicată iubirii. Totuși, nu mulți știu că această sărbătoare are origini mult mai vechi, iar multe dintre tradițiile care o însoțeau nu s-au mai păstrat.
Deși este considerat astăzi echivalentul românesc al Zilei Îndrăgostiților, Dragobetele este o sărbătoare mult mai veche, cu rădăcini adânci în credințele și ritualurile satului tradițional. Originar din sudul României, Dragobetele a devenit în ultimele decenii o tradiție cunoscută la nivel național, redescoperită și valorizată ca o alternativă autohtonă la sărbătoarea occidentală a Sfântului Valentin.
Unele legende îl prezintă pe Dragobete drept fiul Babei Dochia, personaj mitic asociat cu începutul primăverii.
Legenda spune că Dragobete a fost fiul babei Dochia, o tânără deosebit de frumoasă. Aceasta ar fi adormit într-o poiană, iar Duhul Muntelui s-ar fi transformat în ceaţă şi ar fi lăsat-o însărcinată. Dupa 9 luni s-ar fi născut Dragobete. La naştere, a avut 4 ursite:
-Primăvara care i-a dăruit iubirea, prospeţimea florilor şi tinereţea fără bătrâneţe.
-Vara care i-a dăruit dulceaţa fructelor şi căldura dragostei.
-Toamna care i-a oferit un fluier pentru a-i inveseli pe oameni cu cântecele lui, iar cea de-a patra ursitoare,
-Iarna i-a dat o îmbrăcaminte albă cu sclipiri de diamante. ~Dragobete a ajuns să fie îndrăgit şi iubit atât de femei, cât şi de bărbaţi. Se pare că, toate darurile l-au ajutat să seducă toate tinerele care îi ieşeau în cale, motiv pentru care a devenit simbolul dragostei. Totuşi, într-o zi, când deja era tânar fecior, a întâlnit un înţelept care l-a dus în munte şi l-a învaţat totul despre plante şi animale. În plus, în noaptea de 23 spre 24 februarie, apărea în visele băieţilor şi îi învăţă tainele iubirii. După sute de ani în care Dragobete i-ar fi invăţat pe oameni să iubească, el a murit şi a fost transformat într-o plantă numită “Năvalnic”, care apare primăvara devreme în poieni.’
Inițial, Dragobetele era sărbătorit mai ales în sudul României, însă după răspândirea Valentine’s Day în România, tradiția a fost redescoperită și promovată ca o formă de afirmare a identității culturale.
În credința populară, Dragobetele simboliza iubirea, fertilitatea și renașterea naturii. Ziua marca momentul în care păsările începeau să-și construiască cuiburi, ursul ieșea din bârlog, iar pământul se pregătea pentru semănături.
Pentru comunitățile tradiționale, Dragobetele era o zi de bucurie și speranță, în care oamenii, animalele și natura intrau într-un nou ciclu al vieții. Sărbătoarea reprezenta un prag simbolic între două anotimpuri și între două etape ale existenței, moartea iernii și renașterea primăverii.
Această zi era cunoscută drept „logodna păsărilor”
Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Dragobete era legat de fetele tinere și de ritualurile de iubire. În această zi, fetele plecau dimineața pe câmp sau în pădure pentru a culege primele flori ale primăverii, considerate „florile dragostei”. Din acestea se făceau buchete care erau păstrate până la Rusalii, când se împleteau coronițe ce aveau rol divinatoriu, fiind aruncate pe casă pentru a afla semne despre viitoarea căsătorie.
La un moment dat, băieții se alăturau grupului de fete, iar acestea fugeau spre sat. Dacă o fată era ajunsă din urmă și sărutată de un băiat, gestul simboliza o logodnă ritualică, o promisiune publică a unei relații.
Dragobetele era cunoscut și ca „logodna păsărilor”, deoarece se credea că în această zi păsările își aleg perechea și încep clocitul. Gospodarii aveau obligația ritualică de a hrăni nu doar păsările domestice, ci și pe cele sălbatice, pentru a asigura protecția recoltelor viitoare.
Se credea că păsările, odată sătule în ziua Dragobetelui, nu vor mai provoca pagube culturilor agricole, iar anul va fi unul roditor.
Tradiții și superstiții pentru Ziua Dragobetelui
Ziua Dragobetelui era însoțită de numeroase credințe și interdicții. În satele din sudul României, se spunea că bărbații nu trebuie să supere femeile în această zi, pentru a le merge bine tot anul. Tinerii căsătoriți erau sfătuiți să nu se certe, pentru a-și păstra dragostea și armonia în cuplu.
Femeile nu aveau voie să coase sau să lucreze pământul, deoarece se credea că astfel ar putea afecta sporul și belșugul recoltei. Dragobetele era, astfel, o zi dedicată simbolic iubirii, naturii și comunității, în care munca era suspendată în favoarea ritualului și a sărbătorii.
În diferite regiuni ale României, Dragobetele era cunoscut sub diverse denumiri, precum „Cap de primăvară”, „Sântion de primăvară”, „Ioan Dragobete”, „Drăgostițele”, „Năvalnicul”, „Logodna sau însoțitul păsărilor”.
Aceste denumiri reflectă bogăția simbolică a sărbătorii și legătura ei profundă cu ciclurile naturii și cu viața comunităților rurale.
În prezent, Dragobetele este promovat ca o sărbătoare a iubirii autentice, cu rădăcini românești, deși multe dintre ritualurile tradiționale s-au pierdut.
