Pe ambalaj scrie „fără zahăr adăugat”. Pe alt produs apare „bogat în proteine”. Altul promite un conținut ridicat de fibre. În supermarket, partea din față a ambalajului încearcă să convingă. Informația care permite comparația se află însă, de cele mai multe ori, pe spate.
Uniunea Europeană stabilește reguli clare pentru etichetarea produselor alimentare. Pentru majoritatea alimentelor preambalate, declarația nutrițională trebuie să indice valoarea energetică, grăsimile, acizii grași saturați, carbohidrații, zaharurile, proteinele și sarea. Valorile sunt prezentate la 100 de grame sau 100 de mililitri, ceea ce permite compararea directă a două produse.
1. Prima regulă: compară 100 de grame cu 100 de grame
Porția indicată de producător poate fi utilă, dar nu este cel mai bun criteriu de comparație. Un producător poate considera o porție 30 de grame, altul 45. Dacă te uiți la valorile pentru 100 de grame, diferențele devin mai clare.
Acest lucru este util mai ales în cazul cerealelor pentru micul dejun, iaurturilor aromatizate, sosurilor, biscuiților, batoanelor și gustărilor ambalate.
2. „Fără zahăr adăugat” și „fără zahăr” sunt două lucruri diferite
Legislația europeană stabilește condiții precise. Un produs poate purta mențiunea „fără zaharuri” dacă nu conține mai mult de 0,5 grame de zaharuri la 100 de grame sau 100 de mililitri.
„Fără zaharuri adăugate” înseamnă că producătorul nu a adăugat mono sau dizaharide și nici alte alimente folosite pentru proprietățile lor de îndulcire. Produsul poate conține însă zaharuri prezente în mod natural. În acest caz, eticheta trebuie să indice acest lucru. Un iaurt cu fructe, de exemplu, poate conține zaharuri provenite natural din lapte sau fructe chiar dacă nu i-a fost adăugat zahăr.
3. Lista ingredientelor spune povestea produsului
Ingredientele sunt trecute în ordine descrescătoare a cantității. Asta înseamnă că primul ingredient este cel prezent în proporția cea mai mare.
O privire asupra primelor trei sau patru ingrediente oferă adesea informații relevante despre produs. Tot pe listă trebuie evidențiați alergenii. Normele europene prevăd evidențierea celor 14 categorii principale de alergeni prin caractere, stil sau fundal care să îi diferențieze de restul ingredientelor.
4. Ce înseamnă „bogat în proteine”
Nici această formulare nu este la libera alegere a producătorului. Pentru ca un produs să poată fi prezentat drept „sursă de proteine”, cel puțin 12% din valoarea sa energetică trebuie să provină din proteine.
Pentru mențiunea „bogat în proteine”, pragul este de minimum 20% din valoarea energetică. La fibre există, de asemenea, criterii. Un aliment prezentat drept „bogat în fibre” trebuie să conțină cel puțin 6 grame de fibre la 100 de grame sau 3 grame la 100 kcal.
5. Și sarea se ascunde uneori în locuri neașteptate
Pâinea, brânzeturile, sosurile, mezelurile și produsele gata preparate pot contribui semnificativ la cantitatea zilnică de sare, chiar dacă nu au un gust evident sărat. De aceea, rubrica „sare” din tabelul nutrițional merită verificată, nu exclusiv zahărul și caloriile.
Eticheta nu trebuie să transforme cumpărăturile într-o lecție de chimie. Trei lucruri sunt suficiente pentru început. Citește primele ingrediente. Compară valorile la 100 de grame. Nu confunda afirmația mare de pe fața ambalajului cu întreaga compoziție a produsului. În fața raftului, câteva secunde de citit pot spune mai multe decât cea mai atractivă reclamă.
Surse documentare:
